Școlile primare de stat din România funcționează după o programă-cadru concepută de Ministerul Educației, menită să asigure o bază unitară de competențe fundamentale: citire, scriere, calcul, gândire critică și abilități sociale.
În ciuda finanțării publice, multe dintre aceste instituții se confruntă cu săli de clasă supraaglomerate, dotări tehnice învechite și fluctuații ale personalului didactic. Cu toate acestea, profesorii de stat sunt cadre cu experiență, calibrate să lucreze cu elevi din medii diverse și obișnuite să-și adapteze soluțiile de predare.
Dincolo de aceste atuuri, însă, școala de stat nu poate să ofere același nivel de flexibilitate în curriculum, resurse multimedia sau activități complementare, astfel încât unii părinți simt că nevoile actuale de dezvoltare ale copilului lor nu sunt pe deplin satisfăcute.
Resurse și infrastructură
În multe școli publice, infrastructura a rămas neschimbată de zeci de ani: laboratoare de științe cu echipamente minimale, săli de computere cu calculatoare învechite și spații de joacă cu utilaje metaloase, neacoperite.
Spre deosebire de acestea, școlile primare private investesc masiv în amenajări moderne: săli de robotică, biblioteci interactive și spații de relaxare create pentru a stimula curiozitatea. De asemenea, accesul la tehnologie – table smart, tablete, imprimante 3D – este, de multe ori, o promisiune concretă în sectorul privat, în timp ce în sistemul de stat implementarea noilor tehnologii rămâne un proiect de viitor, dependent de bugetele locale și oportunitățile de finanțare europeană.
Curriculum și metode pedagogice
Programul școlar de stat respectă standarde naționale, cu momente clare de evaluare și teste standardizate care îi pot induce copilului o presiune foarte mare încă de la vârste mici. Metodele de predare tradiționale, centrate pe manual și lecție frontală, persistă în numeroase școli, deși cadrele didactice fac eforturi de integrare a tehnicilor moderne.
În contrast, o școală primară privată își construiește propriul curriculum, adaptându-se la ultimele cercetări în psihopedagogie, cu accent pe proiecte de învățare prin experiență și evaluări formative care urmăresc progresul individual. Această personalizare a procesului de predare poate răspunde nevoilor diverselor tipologii de învățăcei și poate cultiva abilități de gândire critică și creativitate, pe care programa de stat nu întotdeauna le prioritizează.
Activități extracurriculare și opțiuni artistice și sportive
Participarea la clubul de șah sau la cursurile de teatru poate fi pentru mulți elevi de stat doar un vis, întrucât bugetele nu permit astfel de activități integrate. În schimb, școlile private acordă un rol esențial activităților extracurriculare, oferind un portofoliu bogat de opțiuni: de la pictură și dans la ateliere de codare și meșteșuguri tradiționale.
În școlile primare private, cum este și cazul Bel Sorriso, oferta de activități extracurriculare se extinde dincolo de cursurile standard de arte și sport: copiii pot alege ateliere de robotică educațională, cursuri de gătit sănătos, inițiere în limbi străine prin jocuri de rol și proiecte interdisciplinare care le pun în valoare spiritul de observație și capacitatea de rezolvare a problemelor.
Aceste programe sunt gândite nu doar pentru a completa materia școlară, ci pentru a cultiva spiritul critic și curiozitatea naturală a fiecărui copil. În acest context, creația artistică devine un instrument de auto-exprimare, iar activitățile sportive, de la artele marțiale la yoga pentru copii, ajută la dezvoltarea mobilității, controlului emoțiilor și disciplinei personale. Prin organizarea de expoziții de desen, meciuri interne și mini-olimpiade tematice, fiecare elev capătă ocazia de a-și testa competențele într-un cadru prietenos și de a-și celebra propriile reușite.
Pe măsură ce copilul interacționează cu profesori specializați în activități complementare și cu colegi care împărtășesc aceleași pasiuni, se construiește gradual un ecosistem al învățării, unde fiecare succes este valorizat, iar eșecul devine o lecție. Atelierele de teatru și dezbateri nu dezvoltă doar abilitatea de comunicare, ci și empatia și toleranța, prin jocuri de rol și exerciții de conștientizare emoțională.
La fel, concursurile sportive nu urmăresc doar performanța fizică, ci și înțelegerea conceptelor de fair-play, perseverență și respect. În fine, feedback-ul constant și monitorizarea progresului – facilități greu de găsit la școlile de stat cu resurse limitate – asigură că fiecare copil primește sprijinul de care are nevoie pentru a-și dezvolta și echilibra abilitățile cognitive, sociale și emoționale, creând astfel o bază solidă pentru performanțe viitoare, atât în plan școlar, cât și în viața de zi cu zi.
Sprijin individual
În școlile primare private, fiecare copil este privit ca o poveste în curs de descifrare, nu ca un număr dintr-un registru. Pentru a răspunde nevoilor educaționale și emoționale specifice, aceste instituții implementează de regulă un sistem complex de evaluare inițială: teste de competențe, chestionare despre stilul de învățare și chiar discuții individuale cu părinții, pentru a contura un profil holistic al elevului. Pe această bază, se creează un ”plan de parcurs” personalizat, care include obiective de învățare, metode de predare alternative (jocuri educaționale, proiecte în grup restrâns, studiu individual asistat) și intervale de reevaluare regulate — de obicei la fiecare trimestru sau semestru.
Mai mult, raportul profesor-elev în mediul privat tinde să fie mult mai strâns. Clasele mici – adesea de doar 12–15 elevi – permit cadrelor didactice să petreacă timp suplimentar cu fiecare copil, oferindu-i explicații adiționale la nevoie sau provocându-l cu teme ”de nivel următor” atunci când progresează rapid. În paralel, școlile private angajează deseori consilieri școlari sau psihopedagogi care lucrează individual cu elevii, ajutându-i să-și gestioneze emoțiile, să-și stabilească obiective personale și să dezvolte strategii de învățare eficiente. Astfel, copilul nu doar învață formule și date, ci își însușește obiceiuri de studiu și de gestionare a stresului, care se vor dovedi utile de-a lungul întregii vieți academice.
Pe de altă parte, în școlile de stat, unde numărul elevilor per clasă poate depăși frecvent 25–30, personalizarea pedagogică devine o provocare majoră. Deși există cadre didactice dedicate și programe de incluziune școlară, resursele umane sunt distribuite pe un spectru larg de nevoi. Intervențiile individuale au loc, de regulă, doar după ce semnale de dificultate sunt foarte evidente – de exemplu, în cazul testelor de recuperare sau al orelor remediale. Din acest motiv, un elev care învață rapid poate să nu primească suficientă provocare și îndrumare suplimentară, iar unul care întâmpină dificultăți poate rămâne în urmă până la momentul unei evaluări sumative.
Costuri și accesibilitate
Educația de stat este, prin definiție, gratuită – un beneficiu major pentru familiile cu venituri medii și mici, care nu-și permit taxele anuale ale unei școli private. Totuși, această gratuitate acoperă strict costurile de bază, iar multe familii adaugă anual cheltuieli cu rechizite, caiete, excursii și servicii adiționale.
În schimb, școlile private percep o taxă care pornește de la câteva mii de lei pe an și poate ajunge la 20.000–30.000 de lei, dar acoperă, în general, manuale, materiale didactice digitale, activități extracurriculare și mese la cantină. Astfel, decizia părinților trebuie să țină cont nu doar de taxă, ci de beneficii concrete: câți bani cheltuiesc oricum pentru pregătiri și activități extrașcolare, și dacă suma suplimentară merită investiția pe termen lung.
